top of page
Writer's pictureCrina Diculescu

De BINE 22.23.02 Conferința „Viziune de ansamblu în business 2023”

Vineri, începând cu ora 17:00 s-a desfășurat Conferința „Viziune de ansamblu în business 2023”, organizată ca o sesiune de comunicări și dezbateri.


În deschidere, Cezar Iulian Armașu, director Revista Patronatului Român, a anunțat în premieră două noi proiecte ce debutează la începutul anului: emisiunile video „Capitalul Românesc” realizată împreună cu Bursa de Valori București, care va avea o frecvență săptămânală și „Good Practices by PWN” produsă împreună cu PWN România cu frecvență lunară.




Ileana Botez, Director Admitere la Tranzacționare Bursa de Valori București, a precizat: „Este o bucurie că Bursa de Valori București atrage din ce în ce mai mult interes, pentru că este foarte important să ajungem în mediul de afaceri cu informații despre piața de capital, pentru că dacă vorbim despre tema emisiunii „Capitalul Romanesc” ne ducem un pic spre zona acesta de finanțare a pieței de capital și spre zona acesta de care mă ocup eu, de admitere la tranzacționare a tuturor societăților care doresc să facă emisiuni de acțiuni, obligațiuni sau alte tipuri de instrumente financiare. Cred eu că, cu cât este mai mare interesul comunităților pentru a vedea ceea ce se întâmplă în piața de capital și ceea ce se întâmplă la bursă ține de un nivel de educație financiară și de cultură financiară a noastră, a tuturor.



Piața de capital este un instrument care poate fi utilizat de persoanele fizice sau persoanele juridice ca investitori, cât și de societățile comerciale care se finanțează pe piața de capital.

Trebuie să creștem acel procent, care este în momentul de față de 5% - mă refer la societățile care se adresează pieței de capital, comparativ cu procente cu mult mai mari, atât în Europa, cât mai ales din Statele Unite – este cale lungă până la un procent de 80-90% din societățile care se finanțează acolo, dar este foarte important că avem de construit – și acesta este cel mai important aspect.

Bursa este foarte bucuroasă că ați venit către noi, că putem din ce în ce mai multe lucruri despre ce facem la bursă și pe piața de capital și să creștem nivelul de cultură financiară al celor care sunt interesați de aceste lucruri.”


În conținutul conferinței, realizată cu suportul partenerilor media: A7tv, Revista CARIERE, Club Antreprenor, Femei în afaceri, Business Voice, NORMEDIA, s-au prezentat beneficiile de a fi membru în comunități dedicate dezvoltării afacerilor și aspecte privind mediul de afaceri.


„Atunci când creionezi o strategie de business, începi printr-o analiză de business și știți faimoasele tehnici SWOT STEP care defapt cauta să ne arate care sunt punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările și să trecem în revistă factorii externi care ar putea să ne influențeze.


Mediul extern este crucial pentru succesul afacerii. Sunt mai mulți factori externi care au influență asupra business-urilor; eu am punctat doar trei: factorul politic, factorul social și cadrul legislativ. Mai sunt luați în calcul factorul tehnologic și factorul de mediu, dar m-am oprit asupra primilor trei, pentru că de aici vin principalele amenințări și oportunități pentru orice întreprindere, pentru orice inițiativă de business.


Organizația patronală este un instrument de business – este un instrument de management al mediului extern.


Apreciez că antreprenorii români nu-și cunosc puterea și nu înțeleg foarte bine ce înseamnă puterea organizată și de aceea patronatele nu sunt foarte populate și, dacă sunt populate, acțiunea tuturor este pasivă, toată lumea este nemulțumită, toată lumea consideră că trabuie să fie ajutată, dar când este vorba să facă lucruri concrete, se implica mai puțin. Poate și din necunoașterea posibilităților de a face lucruri.” a arătat Gabriel Badea, Prin-vicepreședinte CONPIROM.




O pespectiva a evoluțiilor din sectorul energetic a fost prezentată de Corneliu Bodea, președinte al Centrul Român al Energiei, care a vorbit și despre cauzele creșterii prețurilor la energie:

„Ce s-a întâmplat și ce se întâmplă în domeniul energiei, am să spun câteva cuvinte: A fost o explozie a prețurilor la energie în toată lumea și cu precădere în Uniunea Europeană și toată lumea se întreabă de ce, ce s-a întâmplat. Principalul motiv pentru creșterea prețurilor la energie a fost și este un subiect vechi: și anume anvergura schimbărilor climatice. Noi, oamenii, am decis să dăm o valoare energiei care să recunoască într-un mod corect lupta pentru combaterea schimbărilor climatice, impactul pe care utilizarea combustibililor fosili îl are asupra mediului, încercând să oferim o lume curată și sustenabila urmașilor noștri. De aceea, valoarea pe care o dăm surselor energetice, era normal să crească.


Pe acest fond, a venit pandemia. Marii traderi de energie au început să fie nesiguri cu privire la nivelurile de energie care urmează să fie consumate în viitor.

Apoi a apărut războiul din Ucraina – cu o componentă energetică destul de puternică.”


Madalina Cîinaru, British Romanian Chamber of Commerce, a declarat: „Ca rol principal pe care camerele de comerț îl au, inclusiv BRCC, este acela de a facilita relațiile dintre mediul privat și mediul public, de a crea un dialog și de a crea oportunități de business pentru membrii și partenerii noștri.


Încurajam relațiile și trade-ul între Marea Britanie și România și avem ca scop principal atragerea de investiții din UK în România și viceversa.


Dupa părerea mea, Camera de Comerț reprezintă o carte de vizita pentru companii în ceea ce privește afilierea în mediul de business.”



Parteneri ai evenimentului cărora organizatorii Revista Patronatului Român și Le Carrousel le aduc călduroase mulțumiri: CONPIROM – confederație patronală reprezentativă la nivel național, Asociația Română a Industriei de Securitate, Professional Women’s Network România, European Mentoring and Coaching Council România, British Romanian Chamber of Commerce, CCI Francaise en Roumanie, Camera de Comerț Belgia Luxemburg România Moldova, Camera de Comerț Bilaterală Eleno-Română, Camera de Comerţ şi Industrie Bilaterală România Portugalia, Asociația companiilor spaniole din România (ASEMER), NAI România, Dynamic Business Connections.


1 view0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page