top of page
Writer's pictureCrina Diculescu

Managementul timpului - mai puțin înseamnă mai mult

Au trecut mai bine de două luni din acest nou an și cel mai probabil, în ciuda rezoluțiilor de la începutul anului, prin care ți-ai stabilit să petreci mai mult timp cu tine și cei dragi, să aloci mai mult timp proiectelor profesionale relevante, ești din nou copleșit de multitudinea de activități în care ești implicat. În continuare, managementul timpului, gestionarea acestuia în așa fel încât prioritățile să fie cu adevărat pe primul loc, încă dă bătăi de cap.


Trebuie îți conduce în continuare viața, rar se pune problema din perspectiva vreau să.



Exercițiu pentru managementul timpului


Te invit în cele ce urmează să iei o foaie și un pix (obligatoriu să scrii de mână, te rog!) și notează atât pentru viața personală cât și cea profesională, categoriile de activități în care ești implicat. De exemplu, dacă la serviciu ai foarte multe proiecte, care toate îți plac, te voi ruga să le scrii pe toate, fără excepție.


În ceea ce privește viața personală, de asemenea, notează că: duci copii la antrenament, ca faci parte din diverse comunități, că faci cumpărături, te vezi cu prietenii etc. Citește mai departe după ce ai finalizat lista (cu ce ți-ai amintit, cu siguranță sunt chiar mai mult de atât).


Cum gestionezi timpul în jurul acestor multe activități? Faci un fel de slalom printre toate acestea, cel mai probabil. Ești epuizat, niciodată nu îți ajunge timpul și toată lumea parcă este nemulțumită. Niciodată nu este timp de ajuns.


Nu-i așa că ai în față o listă impresionantă? Ai o viață bogată, corect?


Întrebarea mea este dacă te-ai trecut pe tine pe listă? Dacă aloci timp pentru tine, atât pentru dezvoltarea personală cât și cea profesională. Este prevăzută pe lista de activități? Aici poate fi o confuzie, este posibil să ai diverse activități cum ar fi sport sau îngrijire corporală pe lista ta, la ce mă refer este însă să aloci timp pentru eul tău interior. De exemplu să aloci timp pentru a face un curs care îți place și îți va aduce un plus valoare în viața ta, să studiezi o limba străină sau să petreci zilnic timp cu tine în care să fii pe deplin conștient unde te situezi, ce vrei pe mai departe și cum poți să obții fără presiune.


Ce poți face pentru a-ți organiza timpul mai bine?


Să ne întoarcem la lista de mai devreme. Dacă activitățile de ”me time” nu sunt pe aceasta, te voi ruga să te gândești ce anume îți place să faci și să le adaugi și pe acestea. Apoi, cu lista completă, te rog să te gândești cât timp zilnic sau săptămânal aloci fiecăreia dintre acestea. Și să notezi în dreptul fiecăruia. Câte ore petreci cu familia? Câte ore te ocupi de procesul de digitalizare din firma ta? Sunt doar exemple.


În continuare acordă o notă de la 1 la 5 în funcție de cât de multe beneficii îți aduce fiecare dintre aceste activități, unde 1 înseamnă că sunt beneficii minime și 5 beneficii maxime.


După ce ai încheiat și această etapă, rugămintea este să stabilești ierarhia priorităților. Care dintre activități sunt cu adevărat relevante pentru a te duce pe tine și afacerea ta la nivelul următor? Ce ai vrea să faci în fiecare zi?


Dacă ești ca marea majoritate a oamenilor pe care îi cunosc, lucrurile cu adevărat importante au cel mai puțin timp alocat în agenda ta zilnică/săptămânală. Mereu există această scuză că te vei ocupa de ele după ce termini proiectul x, după ce te liniștești în legătură cu situația y. Doar mereu și mereu apar multe alte așa numite oportunități și te arunci în a mai adăuga pe lista ta și mai multe, fără însă să ai un buget de timp concret în acest sens.



Mai puțin înseamnă mai mult


Îți recomand să îți privești viața dintr-o altă perspectivă și să îți imaginezi cum ar arăta aceasta dacă te-ai ocupa de mult mai puține aspecte, de cele care chiar contează și îți aduc beneficii. Să dai la o parte balastul tău din viața personală și profesională, să delegi tot ce ”trebuie” către personale competente și care pot să se ocupe de respectivele task-uri și să te concentrezi pe puține activități, acelea necesare cu adevărat.


Este un fel de operație, știu că doare să te desprinzi din rutina zilnică, ai nevoie de putere psihică, de disciplină, de mentori și suport pentru a reuși să ajungi la a-ți simplifica viața și a o îmbunătăți radical. Dar este necesară, în caz contrar această boală a lipsei de timp te va costa mult mai scump.


Mai puțin înseamnă mai mult pentru toți cei care utilizează acest instrument numit Managementul timpului în organizarea agendei personale și profesionale.


De asemenea, cursul de Managementul timpului pe care îl susțin aduce și mai multe răspunsuri la întrebările tale personale legate de acest subiect, prin interactivitate, multiplele exerciții și plecând de la experiența trainerului, respectiv a tuturor participanților.



Articol oferit de Cătălina Duțu - EMBA și owner EAGLE Consult & Services

7 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page